CE-TI DORESC EU TIE, DULCE ROMANIE

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de pitzi, zilnic la coafor? Antebrațele lucrate, mintea-n lenevie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă Moëtu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le poftesc, Căci rămâne Bamboo, nu moare localul, Dulce Românie, de-asta te iubesk! Vis de schimbare mare ca Pământul Visez noapte de noapte, zi…

CÂRTIȚA

Am în geantă cu mine o carte de poezii. O port peste tot. O mut dintr-o geantă-n alta. „Oare am uitat ceva? Portofelul, șervețele („fetele au mereu șervețele la ele”, mi-a zis odată un băiat) …ah, și da, cartea mea de poezii.” Are rimă albă. Eu, cum port negru cu drag, am zis că mai…

SCRIS DE MÂNĂ

Iubitule, e azi 23 ianuarie 2015 și împlinesc 24 de ani și 2 luni (douăzeci și patru de ani și două luni). Știi că dacă am fi plătit întreținerea, ne-ar fi explicat administratorul, pe chitanță, între paranteze, suma ce-o datorăm. Economiștii explică uneori în cuvinte numerele. E modul lor de a zice „așa, să-nțelegeți și…

ÎN GRANIȚĂ

                                          Viața-i ce se întâmplă când te oprești un minut din spălat vase, despachetat plase, tragi pătura de pe colțar, o muți în balcon, dai play la un concert Ed Sheeran, are piese și mai…

ILY

Creierul o să-ți spună întotdeauna că ești prost dacă iubești, inima că nu-i nimic greșit în asta, oamenii o să-și dea cu părerea, părerea mea că nu e necesară părerea lor. Când te doare capul te smiorcăi, când chiar te doare de-adevăratelea iei o pastilă, când ți se zbate ochiul drept te vorbește cineva de…