ÎN AȘTEPTARE

La coadă la Mega, dar, desigur, și la semafor până se înverzește roșul, în baia din mall, știi, după ce ți-ai spălat mâinile, acțiune ce chiar ar trebui făcută, asta cu spălatul, o încurajez, că multă lume n-o face. Nu, serios, fără vrajă, am văzut cu ochii mei oameni de la pipi, direct la papa….

ETAJUL 7 DIN 8

Când stau în balconul meu mic, înghesuit și ușor mucegăit şi-aștept să dea apa de ceai în clocot, c-am început să beau tot felul de ceaiuri, care mai de care mai purificatoare, (știți oamenii ăia care te-ntreabă când îi vizitezi „îți fac un ceai?”- cred c-am devenit unul dintre ei) privesc afară, să văd care…

SOARE, MARE, AMORE.

La mare în perioada asta nu e deloc ca la mare în perioada aia. Știi tu. La mare în perioada asta miroase foarte tare a liniște, sirene blonde și a sare. Mai miroase a soare, un soi de soare pe care nu-l întâlnești în sezon. E mai blând acum și mai temperat, aproape că te…

CEL PUȚIN ZECE

„Cu o moarte toți suntem datori” te resemnezi și repeți asta mecanic cum repeți și alte clișee românești fără să mai stai să le analizezi, le zici așa, ca pe bandă. Cu o moarte toți suntem datori, nu neg asta, dar cum se face atunci că omul moare într-o zi de cel puțin zece ori?…

DOI PROȘTI

Poate ar trebui să spunem mai des ce simțim, că și-aşa simțim destul de rar si poate aşa n-o să ne mai trezim peste 10 ani într-o cearta conjugală gândindu-ne din fotolii „bă, ce prost am fost în tinerețe că nu i-am zis, da’ şi ea proastă că n-a mai zis nimic şi-acum la bătrânețe…

CÂRTIȚA

Am în geantă cu mine o carte de poezii. O port peste tot. O mut dintr-o geantă-n alta. „Oare am uitat ceva? Portofelul, șervețele („fetele au mereu șervețele la ele”, mi-a zis odată un băiat) …ah, și da, cartea mea de poezii.” Are rimă albă. Eu, cum port negru cu drag, am zis că mai…

PLASA ZARA

Prin multe mode am trecut și multe stiluri am schimbat din ’90 și până acum, ca să m-opresc la teniși, blugi și bluze negre. Și-mi pun mâinile-n cap și cu greu m-abțin să nu-l chiar dau de vreun perete când, prin poze vechi, mă găsesc cu trei eșarfe fosforescente în jurul gâtului, de parcă-l purtam…