ÎN AJUN DE BLACK FRIDAY

Din banii de majorat mi-am cumpărat un stepper pe care l-am folosit pentru funcția lui primele două săptămâni, următorii ani fiind utilizat doar pe post de cuier, adică-mi mai arunc câte-o bluză pe el când mă dezbrac seara sau mai agăț câte-o plasă de nailon. Dacă nu l-aș avea în casă m-aș criza pe motiv…

SCOALA VIETII

Ce înseamnă rușinea am învățat în clasa I, când ni se cerea Gărgărița, un manual pe bani, mai greu de găsit în Mediaș, dar mai ușor de achiziționat din Sibiu. Un părinte cu drum la județ, bine intenționat omul, a luat două bucăți. Una pentru fiică-sa, una pentru mine. Problema a fost că ai mei…

APLICATIA UMANA

Bună seara, sunt Nekta, am 25 de ani împliniți (și aici vine partea în care spuneți ori „bunăăă, Nektaaa”, ori „mulți înainte, trăiască”) și am inventat Aplicația Umană! Sunt o savantă extraordinară, doamnelor și domnilor, pentru că am descoperit un lucru deosebit de simplu la baza lui, la fel ca ceilalți buni prieteni ai mei,…

ÎN AȘTEPTARE

La coadă la Mega, dar, desigur, și la semafor până se înverzește roșul, în baia din mall, știi, după ce ți-ai spălat mâinile, acțiune ce chiar ar trebui făcută, asta cu spălatul, o încurajez, că multă lume n-o face. Nu, serios, fără vrajă, am văzut cu ochii mei oameni de la pipi, direct la papa….

SPRE SUD

La inventarul estival s-au înregistrat 100000 de selfieuri, 10000 de copii pierduți, 1000 de băi de soare, 100 de băi în mare, 10 pescăruși în zare și tot atâtea limonade puse la bătaie când ai sete de ploaie. Au gust de toamnă ultimele zile de vară și miros de cămară. După o vreme, pozele aproape plictisesc,…

DRAGĂ MAMI,

Dragă mami, Sunt eu, Ioana, fiica ta. Îți scriu de la mare, știi, cam tot aşa cum ţi-am scris încântată pe clasa a III-a din tabăra de teatru că mi-am găsit un prieten, Sergiu, ăla din Republica Moldova, de-ați făcut voi apoi mișto de mine vreo trei ani la rând strigându-mă Serghei. Ce pot să…

HAZ DE NECAZ

Eram toți veseli și hazlii, aseară, când am ieșit din Argentin. Ce cuvânt nostim și plin de haz „hazliu” ăsta! Nu cred că-l mai folosește multă lume, deci să ne bucurăm de el cu toții, până mai putem, în această circumstanță, lol. Lol este verișorul mai tinerel al hazliului și înlocuitorul său în multe cazuri….