CALIFORNIA LOVE

Mă chinuiam zilele trecute în trenul de Sibiu să-mi cobor uriașul bagaj și să mă-ndrept spre ușă, să fiu sigură că pot târî în timp util „fiara”, când mă vede un domn simpatic și zice: – May I help you? (Te pot ajuta?) – Oh, yes, please!! (Ioi, da, te rog!!) zic eu bucuroasă că-mi…

SPRE SUD

La inventarul estival s-au înregistrat 100000 de selfieuri, 10000 de copii pierduți, 1000 de băi de soare, 100 de băi în mare, 10 pescăruși în zare și tot atâtea limonade puse la bătaie când ai sete de ploaie. Au gust de toamnă ultimele zile de vară și miros de cămară. După o vreme, pozele aproape plictisesc,…

HAZ DE NECAZ

Eram toți veseli și hazlii, aseară, când am ieșit din Argentin. Ce cuvânt nostim și plin de haz „hazliu” ăsta! Nu cred că-l mai folosește multă lume, deci să ne bucurăm de el cu toții, până mai putem, în această circumstanță, lol. Lol este verișorul mai tinerel al hazliului și înlocuitorul său în multe cazuri….

ETAJUL 7 DIN 8

Când stau în balconul meu mic, înghesuit și ușor mucegăit şi-aștept să dea apa de ceai în clocot, c-am început să beau tot felul de ceaiuri, care mai de care mai purificatoare, (știți oamenii ăia care te-ntreabă când îi vizitezi „îți fac un ceai?”- cred c-am devenit unul dintre ei) privesc afară, să văd care…

CÂRTIȚA

Am în geantă cu mine o carte de poezii. O port peste tot. O mut dintr-o geantă-n alta. „Oare am uitat ceva? Portofelul, șervețele („fetele au mereu șervețele la ele”, mi-a zis odată un băiat) …ah, și da, cartea mea de poezii.” Are rimă albă. Eu, cum port negru cu drag, am zis că mai…

TE PUP, PA, PA!

Băi, 2014, aș fi ipocrită acum să mă apuc să zic ce șmecher și fain ai fost și ce rău îmi pare după tine. Că nu-i așa. Și-aș minți. Deci nu. Sincer, nici nu știu exact când te-ai întâmplat. C-ai fost rapid. Viuuuuum! Ca o petardă, așa. Un fel de mult zgomot pentru nimic 🙂…