CÂRTIȚA

Am în geantă cu mine o carte de poezii. O port peste tot. O mut dintr-o geantă-n alta. „Oare am uitat ceva? Portofelul, șervețele („fetele au mereu șervețele la ele”, mi-a zis odată un băiat) …ah, și da, cartea mea de poezii.” Are rimă albă. Eu, cum port negru cu drag, am zis că mai…

AZI NU

În general sunt un om normal. Mă trezesc, îmi beau cafeaua, merg la serviciu, mă-ntorc acasă cu autobuzul, intru la Profi,  iau într-o zi legume, în alta ceva bun. Nu mi se întâmplă lucruri foarte palpitante,  ce să se şi tot întâmple. Lucrurile mici aduc bucuriile alea mari. În general sunt un om paşnic. Dacă…

HAȘ DE LA HANDICAPAT.

Am stat lângă un handicapat azi în 25. HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa. Am stat lângă prima variantă de handicapat, nu vreunul pe skiuri de la Soci. Mi-am compostat biletul și…

CÂND ALERGI ÎN CERC

Ne plângem de milă din orice. Am răcit, n-avem chef, n-avem bani, niciodată n-avem bani. Avem dulapuri supraaglomerate, dar niciodată nimic de purtat. Ne îndepărtăm, optăm spre variantele simple, îmbrățișăm negația, alegem superficialitatea. Ne izbim ca demenții unii de ceilalți când coborâm din autobuz ca nu cumva să se termine timpul chiar acum, în momentul…