SCRIS DE MÂNĂ

Iubitule, e azi 23 ianuarie 2015 și împlinesc 24 de ani și 2 luni (douăzeci și patru de ani și două luni). Știi că dacă am fi plătit întreținerea, ne-ar fi explicat administratorul, pe chitanță, între paranteze, suma ce-o datorăm. Economiștii explică uneori în cuvinte numerele. E modul lor de a zice „așa, să-nțelegeți și…

ALESSIA CU DUBLU S

Pe toate prietenele mele de-o vârstă cu mine le cheamă Alina sau Andreea. Și Ioana, vai, cum era să uit. Și Ioana. Ca pe mine. Generația mea a avut în clasă vreo două Andree, două Mădăline, trei Ioane, câteva Aline să ne-aline inima și ceva Diane, da, și Diane au fost. Să fie. La Sf….

CÂND.CUM.UNDE

Nu știi niciodată când mănânci cel mai dulce pepene, cum faci pe cineva să te iubească, unde se duc actorii când ies din scenă, ce dorințe își pun cei ce suflă-n lumânări, cine e vocea de la radio, și rapid, care e stânga și care e dreapta.