PANTOFIORII DE LAC

selective focus photo of pink petaled flowers centerpiece

În căutarea sărbătorilor de altădată am plecat purtând pantofiorii de lac pe care mi-i aducea Iepurașul în copilărie. Îi încălțam cu șosetuțe albe, cu volănaș, și asortam la costumașul roz cu fustă și bolero. În drum spre biserică, drum de țară, cu pietre și praf, se întâmpla să-i mai lovesc unul de celălalt și să fac pe ei urme negre. Urmele alea ieșeau doar cu acetonă, avea mami grijă de asta când ne întorceam acasă.

Nu erau cu adevărat Paști dacă n-aveam dimineața drob pe masă, caș proaspăt, ceapă verde, ouă roșii de ciocnit și pantofiori noi, de lac, în picioare. Nu știu cum reușea, dar mama se asigura de fiecare dată că Iepurașul nu ocolește casa noastră.

Acum, la fel ca foarte mulți dintre voi, mă las uneori prinsă-n clișeul „sărbătorile nu mai sunt ce au fost” și m-am hotărât să le caut farmecul pierdut.

M-au purtat pantofiorii în supermarket. Ouăle erau deja vopsite, cozonacul feliat și ambalat, iar drobul direct la caserolă. Câtă ușurință pentru gospodine! ai zice.

Am intrat pe internet. Lumina sfântă se vindea pe OLX. Spovedania se făcea și cu burta plină, la înconjurare îți dădeai check-in din vârful patului și așteptai să-și facă efectul, iar Paști (anafură și vin) se livrau și acasă direct de către un vecin sau un tânăr dornic de-un ciubuc. Lucrurile s-au simplificat enorm.

Paște fericit se urează încă din Joia Mare, în Vinerea Mare ne onorăm programările la salon, cadourile au tot mai multe zerouri la sfârșit, iar bucuria e tot mai mimată. Cu alte cuvinte, avem de toate, avem tot ce ne trebuie, dar sărbătorile refuză, se încăpățânează să fie ca altădată.

Pantofiorii de lac încep să mă strângă. Mă opresc din cercetări și îi scot din picioare. Mi-au făcut răni. Concluzia e simplă. Altădată îmi veneau perfect. Altădată sărbătorile aveau alt farmec. Altădată poate noi eram alții. Portofelul era mai gol și sufletul mai plin. Așteptarile mai mici și bucuriile mai mari. Pretențiile mai puține și mulțumirile mai multe. Camera mai mică și familia mai mare.

Din suflet vă urez un Paște liniștit sau un Paște ca altădată!

 

 

 

 

 

 

Reclame

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s