MARTIE

Nekta – Nicio iarnă nu durează o veșnicie 🌷.

 

Sigur că sunt seri în care adorm fără să mă demachiez
și dimineața mă trezesc ca un Marilyn Manson într-o versiune de la țară,
nici eu nu sunt prea mândră de chestia asta,
dar se întâmplă.
Sigur că uneori mă duc la serviciu cu oja sărită
și încerc în autobuz să-mi țin degetele încleștate
pentru că, nu-i așa, mâinile sunt cartea de vizită a unei femei,
iar ale mele nu reflectă întotdeauna profesionalism.
Sigur că acasă îmi prind un moț în vârful capului
și mă schimb în cei mai comozi pantaloni de pijama pe care-i dețin,
fără să mă uit spre dulapul cu rochii
care țâțâie și mă privesc dezaprobator.
Sigur că fac sfară-n toată casa de la o simplă omletă,
cineva trebuie s-o facă și pe asta,
mai ales de când românul preferă bucătăria de tip open-space,
living, ca să fim mai exacți,
și-apoi poți ghici meniul zilei doar mirosindu-mă.
Sigur că nu reușesc în fiecare zi să fiu soția
pe care cel mai bun prieten al meu o merită,
dar lucrez la asta.
Sigur că de mâine mă apuc de sport,
renunț la dulciuri
și sunt atentă la combinații.
Dar mâine este ziua de naștere a unei colege,
mergem în vizită la nași,
vin Paștile sau, pur și simplu,
aduce Eurestu’ papanași la cantină.
Sigur că mă găsești mereu în ring,
cu stânga lovind Răul
și cu dreapta luând de braț Binele,
dar, știi și tu clișeul ăsta,
uneori învingi, alteori înveți.
Sigur că s-ar putea întâmpla toate astea,
oricând,
nu se știe când,
de-asta zic: oricând!
Dar nu azi.
Azi este 8
și asta anulează toate rândurile de mai sus.
Azi e 8 și buzele sunt roșii,
oja e pe unghii,
rochia-i apretată.
Azi este 8 și e de ajuns.
La mulți ani și ceva în plus!
❤️

Nekta

 

Reclame

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s