MURE, MULTE MURE!

Despre plăcuțele de înmatriculare cu „Muie PSD” am știut că o să vreau să scriu încă de când le-am văzut pe net. Dar am mai stat un pic, să ne calmăm cu toții, să mai plecăm sau să mai venim din concediile alea pentru care-am intrat în datorii, să facem totalu’ la like-uri, să inspire și să expire aceia mai pudici dintre noi. Aceia care atunci când citesc o muie, roșesc, leșină, se lovesc. Intră în fibrilații, oare ce-o să le răspundă copiilor când întreabă ce-i aia muie? Păi, cam ce le-au răspuns când au întrebat ăștia micii de ce are mami ochiul vânăt, de ce se clatină tati sau ce-are sora minoră în burtă. Adică, or fi pe lumea asta și chestii mai grave decât o modestă mu…plăcuță de înmatriculare. Nu-i așa?

 

Așa. De ce am știut că o să vreau să scriu despre asta. Pentru că, deși multe chestii recente nu mi le amintesc nici cu slujbe, altele, mai vechi, îmi sunt atât de clare, de zici că s-au petrecut ieri. De-aceea, o să mă credeți pe cuvânt când vă spun că-n clasa a III-a sau a IV-a, ceva clasă primară, că aveam încă învățătoare (salutări, doamna Luminița), a apărut în manualul de Limba și Literatura Română o muie. Da, doamnelor și domnilor, o muie! Pe care a trebuit să o citim cu voce tare, cu degetul pe text și glas răspicat. Și pe care toți copiii s-au fâstâcit s-o rostească. Ba își dădeau coate, chicoteau, duceau mâna la gură, ce rușine! Ce rușine? Nu mi se părea nimic în neregulă. Era o simplă peniță pe care autorul o muie (atenție la accent) în cerneală. Și, ca să fac pe deșteapta, am fost singura care s-a prins de schemă. Dar în ochii clasei eram cam prostucă, fiind și singura care habar n-avea ce-i aia o muie…muie! Poftim educație ce mi-au dat ai mei! Eram și cam singura care nu știa ce-s alea manele. Și când ne-a întrebat proful de religie (salutări, domnul Aurelian) dacă știm, am zis și eu, în cor cu ceilalți, că da. Și când ne-a cerut definiția…am cam muțit. Stați liniștiți, între timp am aflat ce-nseamnă. Și una, și alta.

 

Cu maneaua e simplu: te tot codești, vai, noi nu, nu ascultăm, nu știm de-astea, dar o bagi pe finalul chefului și-nchei apoteotic! Cu muia însă, altă poveste. Asta-ți cam strică cheful. Și, ca să nu sune prea vulgar, că deja îmi forțez norocul, o să-nlocuiesc muia cu mura. Știți voi, mură, mure, fructele alea de munte. Mura s-a dovedit a fi un potrivit înlocuitor al salariului atunci când lucrezi o luna, lucrezi două, trei dacă ești fleț ca subsemnata, și-n loc de bani ți se-oferă o caserolă cu mure. Mura și la gară!

 

Mura se oferă, pe stadion, echipei adverse. Mura se dă și în trafic, îndeosebi în intersecții, cu toată bunăvoința. Ia tu, ba nu, te rog, ia și tu! Mura se-aude și la radiouri, dar e învelită-n limba engleză și n-o recunoaștem chiar pe loc. Cu mura scrisă pe blocuri am crescut („mure Nicoleta”, „mure bozgorilor”, „mure CFR”, diferite muri de diferite mărimi, culori și fonturi). Cu mure la noi ne-așezăm la coadă la supermarket, mure României oferă tanti Vio ori de câte ori trebuie să vorbească public.

De ce să ne mai mirăm? Mura, dragii mei, face deja parte din patrimoniul național. Cu atâtea muri în jur, mura aia de pe plăcuță să ne fie ultimul năcaz!

 

Nekta

Reclame

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s