SUNĂ CLOPOŢELUL, MAMI!

I-auzi, mami, reclama ce-ţi place ţie cu ob-la-di, ob-la-da. Reclama la rechizite, mami. Aia pe care cânţi şi dansezi când asculţi radio în bucătăria din spate. Începe şcoala, mami. Se fac rânduri. Doi câte doi de mânuţă ăia micii. În găşti ăia mai marii. Cu flori în braţe cuminţeii, cu ţigări după ureche pişicherii. Mai ştii când mergeam în Trident şi-mi luai cel mai şmecher ghiozdan? Ăla mov de la Fishbone a fost piesă, nu te supăra. Şi acum îşi mai duce Dia haine de la Mediaş la Cluj în el. Eu am trollerul ei mic negru. Ţi-am zis că am făcut schimb, mami. Tu nu, că să i-l dau înapoi. I-l dau, dar mai încolo. Stai liniştită că nu zice maică-sa nimic.

school nekta

Simţi, mami? Miros de acuarele, mami. Vârf de nas lipit de oranj. Creion mecanic cu mine Rotring de la papetărie în penar şi pe bancă mine ieftine. Că dacă strigă cineva-n clasă „care ai o mină de zero şapte?” să-i dai de-aia naşpa, alea bune să le ţii tu. Dar oricum se fură-n pauză, mami. Sunt tot mai puţine-n cutiuţă. Îmi luai şi creioane clasice, mami. Din alea care se activează pe bază de ascuţitoare. Oldschool. Din alea cu gumă de şters în capăt şi urmă de dinţişori pe metalul ăla de sus. Le rodeam, mami. Chiar dacă mă certai acasă. Aveau un gust bun în orele de mate. Cred că atunci eram cel mai agitată. Să nu mă scoată cumva pe mine la tablă. Ştii că aţi optat voi părinţii la şedinţă pentru Matematică Distractivă? Ei bine, află că n-a fost distractivă deloc. Şi problema aia cu „un ou fierbe în trei minute, în câte minute fierb 4 ouă?” nici ăştia mari nu ştiu s-o facă pe loc. Normal că pe clasa a IV-a am zis 12 minute. În afară de Răzvan Şandru care era mai isteţ decât noi. Şi Dino. Dino ştia planetele toate. Până nici nu le-am învăţat la şcoală.

acuarele nektaVezi, mami? Uniforma-i încă sus în debara pe umeraş. În pantaloni nu mai intru, dar sacoul abia azi dacă începe să-mi fie bun. La ce naiba ni le făceau aşa mari, mami? Şi mai şi aşteptam o sută de ani după ele la croitor. Că nici nu se făceau în foarte multe locuri. Parcă e un croi secret. Acolo la Vasia şi nu mai ştiu, prin centru cred. De-asta încă-mi pare rău uneori că n-am mers la Roth. Că nu mă mai chinuia nimeni cu uniforma aia. Bagă sacoul în ghiozdan, scoate-l la poartă că stă directoarea la control, închide ghiozdanul. Ăla Fishbone, mov. Ce-i la Dia. Până mai ţin eu trollerul.

Gustă, mami! Gustă din sanvişul cu unt, salam săsesc şi gogoşar ce mi-l puneai în staniol. Gustă, nu te uita că-i seară. Nu că ce bun e? Divin, mami. Rupe, mami! Rupe foile din caietele dictando cu spirală rămase şi fă liste de cumpărături din ele. Sau transformă-le-n caiete de prăjituri. Cărţile le-am vândut aproape toate după ce-am terminat a doişpea. Altor copii. Fă-ţi portfard din penarul meu şi du-te cu sacoul la primărie, mami. Sau ba nu, nu te duce. O să te strige contribuabilii „pădurar”. Tu de ce crezi că-l îndesam pe unde apucam? Ia-mi pixurile care-ţi plac şi lasă-mi mie creioanele colorate. Mă mai apucă scrisul pe pereţi când dau pe-afară de idei. La şcoală nu mă mai întorc, mami. Încep serviciul iar, azi-mâine.

via Tumblr

____________________________________________

Scris de Nekta  ♥.

Reclame

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. gabitrif spune:

    Suuuper! M-am amuzat copios! Continua! Scrisul, nu scoala!

    Apreciază

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s