DAU CU MOPUL PE TITANIC

picuri nekta

Dau cu mopul și-s sărată. Dau cu mopul acum noaptea și-ascult piesa aia de la Titanic la radio. Pe Itsy Bitsy mai bagă și de-astea. Îmi place că nu prea-s reclame. Dau cu mopul și plâng un pic. Piș numa’ ochii. Nu mă judeca, nu vreau să mă trezesc luni în praf. Am așteptat să apună soarele, deci n-o fi așa mare păcat că spăl pe jos duminica, taman de Sf. Ilie. Mai păcat e să lovești pe cineva pe trecerea de pietoni și să fugi de-acolo. Cred. Un fost amic de-al nostru am auzit că-i închis 4 ani pentru așa ceva. Ce ironie, ăla băga toată ziua sărici în el și intră la pârnaie pentru omor. Patru ani iei c-ai sfârșit o viață? Adică, așa puțin valorăm? Dar, hei, nu judecăm. Ce nasol că n-avem și noi măcar 3 vieți. Adică și la Volfied în antichitate sau Super Mario îți ofereau mai multe. Dau cu mopul și plâng. Ce proastă eram în tinerețe (azi minus 2 ani), Sfinte Sisoe, urcam deseori în mașina lui, mergeam să mâncăm la Pirați, ce naiba făceam dacă lovea pe cineva și eram lângă el pe scaunul din față? Îmi fac cruce, noroc că m-am lăsat de sporturi din astea. Dau bine cu mopul și sub pat. Am scos toți pantofii de-acolo. I-am dus în bucătărie. Dau cu mopul și mă uit în oglindă, îmi sclipesc ochii, dar nu mai plâng. Mi-am făcut norma. Pe azi și pe luna asta. Uneori când plâng mi se umflă buza de sus și pare mai mare, un mic avantaj după bocit.

Înainte nu-i înțelegeam pe oamenii care plâng. Îi consideram enervanți. Urât soi. Nici pe mama, care se închidea în baie și plângea când o supăram cu vreo vorbă urâtă de adolescentă rebelă, nici pe prietenele mele care boceau după băieți, nici pe Claudia care a plâns la latină și-a făcut-o pe diriga să regrete, nici pe oamenii care plângeau la înmormântări nu-i înțelegeam. Pe niciunii. Înainte mă enervau, dar de fapt îi invidiam. Asta era! Eu nu pot să plâng, n-am putut niciodată și aș cam vrea să pot, să învăț, să nuș’, să merg la niște seminarii: „Arta de a Plânge” or bullshit. Eu nu, frate. Eu tot cu durerea în piept, în gât, în tot corpul, întotdeauna înăuntru, niciodată afară. Alții trag o tură de plâns și vin să-i iau în brațe și gata, sunt ca noi! Eu am plâns la Nemo și la Shrek, omg, exact, la animații! Mi s-a făcut milă de ei. Plâng la desene animate și nu plâng când moare un om. Și mai plâng când dau cu mopul pe Titanic. În rest sunt iceberg-ul. Aștept cu interes încălzirea globală. Mă voi topi și voi plânge râuri ca Justin Timberlake. Vă voi inunda până la piele.

_________________

Scris de Nekta  ♥.

Reclame