LOVE STORY PE MEMORANDUMULUI STREET

on

nekta haine

Caz adevărat.

Luna mai. Un magazin de haine nici scump, nici ieftin de pe Memo. Intru cu gândul de a-mi lua o pereche de blugi. Rar de tot am acest gând. Mă indispune. Rar de tot găsesc o pereche să-mi intre pe picior, să nu îngrașe, să nu lățească, să nu dezavatajeze, să nu cadă de pe șolduri.

Două tipe, tinerele, poate mai mici decât mine, discută despre viață. Le întrerup, că-mi trebuiau blugi și îmi trebuiau atunci.

– Dați-mi și mie o pereche de blugi să-mi fie buni.

– Vai de mine, cum să-ți fie buni? Dar nu ești grasă, fii serioasă! Cât porți? Ești ca mine sus. Ia întoarce-te puțin!

Mă întorc.

– Să mă cuprindă aici sus, că aici e problema la mine. Niciodată nu-mi găsesc.

– Dar sunt, avem, cum să nu fie…arată-i!

Îmi arată.

– Ăia cu sclipici nu-i vreau.

– Dar ăștia se poartă acuma…

Clișee.

– Mai închiși la culoare arată-mi.

Îmi arată. Mă bag în cabină, nu exagerez, cu 10 perechi de blugi. Dezbrac, probez, nu intră, intră da’ nu până sus, intră da’ ăștia cad de pe mine, sunt deznădăjduită, supărată și așteptată la ușă de vânzătoarele mai mici decât mine.

– Cum îți vin?

– Îi iau ăștia…

– Vezi? Ți-am zis eu! Imposibil să nu-ți găsești o pereche.

De fapt i-am luat că mi-a fost foarte rușine c-am probat 10 perechi și niciuna nu-mi venea ok, am luat o pereche așa de obraz, pe cuvânt, și acum stau împăturiți pe raftul de sus în dulap, mă uit spre ei când scriu. Se uită și ei la mine, nu zic nimic, dar știu și ei că mi se preling de pe șolduri. Nu-s de purtat în lume.

Până scot banii din portofel, fetele continuă să vorbească despre viață.

– Tu vorbești?! Da’ ce să mai zic eu că-s singură? Și io aștept un tip frumos, cu bani și mașină să vină să mă găsească, da’ numa’ nu vine. Ce să fac? Să mă duc io să-l caut? 80 de lei.

Achit și plec rupând ușa.

Luna iulie. Același magazin de haine nici scump, nici ieftin de pe Memo. Nu de Arabu’ vorbesc. Ăla e doar ieftin. Intru cu gândul de a-mi mai lua o fustă vaporoasă de vară. Des de tot am acest gând. Mă binedispune. Des de tot găsesc fuste care să-mi stea strâns pe talie, să lungească, să înalțe, să subțieze. Iau un mov pal și mă duc spre casă. Nu o mai probez, mi-e bună.

– Iubi, îți iau mare sau mic?

– Mic, iubi, că imediat ajungem acasă și mâncăm.

– Sigur vrei mic?

– Da, da…of, da’ ia de la mine bani…

Patronul a ieșit deja să-i cumpere tipei singure din luna mai un covridog. S-a cuplat cu șeful ei. S-a mișcat destul de bine în două luni. Acum nu mai este colegă cu fetele, este șefa lor.

– Să mai aducem marfă de jos?

– Lasă s-o văd eu întâi.

Acum dacă oamenii se iubesc, ce mai contează valuta? Că-i euro, dolar, leuț…dragoste să fie! Și marfă-n magazin și chiria mică. Și să trăiască fericiți până-n sezonul toamnă-iarnă.

_________________

Scris de Nekta  ♥.

Reclame

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. distandi spune:

    Haha! Îmi aduce aminte de o discuție de când eram eu prin anul II (http://distandi.wordpress.com/2012/05/30/discutii-la-marginea-unei-tigai/)…aceleași probleme, probabil și aceeași rezolvare. Mișto! Să te bucuri de noua fustă! 😀

    Apreciază

    1. nekta spune:

      chiar azi o scot la purtare 🙂

      Apreciază

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s