O POSTARE DESPRE MARE

nisip

Aș scrie ceva. Aș scrie ceva așa-nvelită în prosop numai. Aș scrie ceva până se scurg stropii din păr până-n călcâie, dar ghici ce, s-au uscat deja, că-s toate gradele cu plus la mine-n casă. Aș scrie cum ne-a topit pe toți căldura monșer, dar toată lumea dă vina pe căldură zilele astea, am ajuns să-i luăm pe londonezi la discuțiile despre vreme. Nici cu ceaiurile nu suntem departe, colegii mei au început să lase pliculețe prin sertare, pe bufet, ba chiar pe espressor, în semn de protest pentru cafeina ce ne grăbește inima. Eu nu beau ceai, mi-e urât de el, e o apă caldă și dulce. Sau acrișoară. Ciudată invenție, ceaiul. Eu îl folosesc la duș, îmi clătesc părul, am auzit că ăla de mușețel îmi deschide nuanța și-mi dă nuș’ ce reflexii. Azi am pus 3 pliculețe-n ibric. Cred că sunt blondă sub prosop.

NEKTA LEBENITAAș scrie ceva, aș scrie ce dor mi-e de mare, dar toată lumea face asta acum. Ori merge la mare, ori vine de-acolo, ori visează la o zi de plajă ascunsă după un monitor cu calcule. Mie mi-e foarte dor de mare. E o stare naturală a mea, dorul de mare. Cum e tristețea, bucuria, durerea de cap, durerea de obraji, după un râs sănătos…așa simt și dorul ăsta de sărat, dorul meu preferat. Mi-e dor de mare și când sunt la mare, dacă mă-nțelegi. Poate merg s-o văd mai prin septembrie, așa, când se mai face loc. Ideea mea de mare-i invers proporțională cu ideea românilor de mare. Eu o vreau așa cum e ea: agitată, murdară, calmă sau curată, cu alge lipicioase sau scoici tăioase, depinde în ce zi o prind. Vreau să-i aud valurile cum se sparg, nu muzica house din Tineretului cum spare difuzoarele. Vreau să-i găsesc scoicile aduse la mal, nu flyrele cu Țociu și Palade, nu șezlonguri cu suprataxă, ci rogojina mea de paie ascunsă-n nisipul gratuit. Vreau să mănânc soare, să beau mare și să citesc nori pe zi și stele pe noapte, nu vreau strigăte de vânzător ambulant să-mi înțepe timpanul, nu vreau Kürtőskalács calzi, nu vreau nici reci, nici cu nucă, nici cu cioco, nici mari, nici mici. Nu vreau gogoșici înfuriate, nu vreau brățări în Disco Ring, nu vreau să-mi strici feng-shuiul. Poate pe țiganca ce vinde pietre ponce aș lăsa-o, că am mereu călcâiele exfoliate. Dar numai pe ea, negricioasa. În rest, visez la tălpi desculțe, buze sărate, umeri arși, vapoare ieșite-n larg și marea, în toată splendoarea, marea.

Aș scrie ceva și despre lebeniță roșie pe maieu alb, despre fermoarul deschis al cortului la 6 dimineața, ce vrea să bage răsăritul în sacul de dormit, despre rockerii ăia cu nisip în plete și cămăși descheiate, ce-au adormit cu chitara-n brațe, despre înotul în pielea goală, pedeapsă la Adevăr sau Provocare…aș scrie multe dac-aș avea pentru cine, dar nimeni nu stă la ora asta cu mine. E duminică, e vară, sunt toți ieșiți pe-afară… 🙂

Reclame