JOE LE TAXI

nekta taxi

– Bună ziua, doamna Ioana!

– Pe Pata 37 cu III, vă rog.

– Închideți, că vă trimit.

– Mulțumesc, la revedere.

– O zi bună, la revedere.

Nu știu la care revedere, că niciodată nu ne întâlnim pe stradă sau la cafele. Eu cu dispecera. Sau poate ne întâlnim tot la două zile, da’ niciuna nu știe care-i alta. Îs încălțată, las urme-n baie, îmi iau fâșul, cheia-n ușă, mă-ntorc după telefon, ies, mă împiedic, scot iar pragul de la intrare, dacă-i cu stângul, am noroc, e cu dreptul, că încă n-o venit niciun taxi, oh, uite-l, mă, la scara II!

– Pe ce nume?

– Ioana. Pe Goga, la „Amprenta”, vă rog.

– În Grigorescu, nu?

– Da.

– Vai, domnișoară, noroc cu „Amprenta”, că am învățat și eu cum se zice publicitate în engleză. Adver… ad… advertising, sau cum să zic? Am zis bine? Păi, când eram eu tânăr, bla, bla, bla și acum există aplicații pentru orice, păi, nu? Ce ziceți, și timpul ăsta, nu mai e nici clima ce-a fost. Și încă zic ăștia că se mai încălzește în weekend. (prindem roșu la Dacia, e coloană, coboară și urcă iar). Îi pică ulei la ăsta din față. Bine că i-am zis, că cine știe când observa. (acum îi observ și eu lănțișorul de aur, peste sfetăr.)

– Ajungem până la fix? (în traducere – „taci-odată și dă-i pedală!”)

– Facem să ajungem. Apropo de asta, hai să vă zic un banc. („numa’ asta mai îmi lipsea”) Cică sună o blondă la informații gară: Bună ziua, îmi spuneți, vă rog, cât face trenul de la Câmpia Turzii la Cluj? O secundă! Mulțumesc! și închide. V-ați prins? Ea o crezut că o secundă face trenul, dar doamna de la gară a zis o secundă, să verifice cât face trenul.

(„Doamne, Dumnezeule, dar am înțeles din prima, ce sfântul!” Nu râd, că-i foarte slabă duma, come on, toată lumea o știe. Acum râd totuși pe banchetă, cât de prost o dat-o.)

– Și să vă mai zic unul. Numa’ că ăsta-i mai cu prostii, așa, nu știu dacă să vi-l zic. (numa’ bine, că-i sună mobilul) În Grigorescu, eee. Îl scot io, dacă vrei, la 3. Ce, este ședință? Nu, nu mă duc, atunci. Nu, că-s în pantaloni de trening, dacă știam… Du-te tu și sună-mă când ieși, să vă iau. No, ce ziceți, domnișoară, v-am zis eu că ajungem? Da’ știți că vă stă bine când zâmbiți? Când ați urcat erați încruntată, dar pe parcurs v-ați destins.

– Ce-i vrăjeala asta?

– Nu, serios, erați așa, serioasă.

– Eram serioasă că mă grăbeam să ajung. Cât face?

– Nouă lei douăzeci.

Partea doi. Reconfigurarea traseului.

– La comandă, da?

– Da, da. Pe Traian Moșoiu, la facultate.

– Ooo, chiar din zona aia vin. („ok, scuză-mă că vii taman de-acolo, de știam nu mai sunam după mașină și-o luam pe jos.”) La facultateeeeeee! Pe unde ziceți s-o luăm?

– Pe unde ajungem mai repede.

– O luăm pe sub pod, că-i coadă-n partea cealaltă. La Științe Politice. Vă place politica?

– Nu neaparat, eu am făcut Jurnalism.

– Jurnaliiiiiism? Pepe-lepe. Ce mai faceți cu jurnalismu’, că azi oricine îi jurnalist? Doară și fiică-mea acum doi ani o terminat, domnișoară, și stă acasă. („No, ghinionul ei”, mă gândeam. „Curios cum tot ăia ce nu se omoară cu practica în timpul școlii n-au job în domeniu, după.”) Că și reporterii ăștia, se bagă așa, în viața omului, pun niște întrebări. La televizor n-ai ce să vezi, în afară de c***a aia de Drăgușanu și la știri își dau oamenii în cap. Mori de foame cu jurnalismu’, domnișoară! („Pfuuu, inspirată am fost că mi-am pus un sandviș cu mine!” Ascultăm radio în ungurește și continuă să mă certe.) Nu mai știu tinerii o meserie, nu-i mai învață. („Fain mi-ar sta cu pickammeru’”, mă gândeam.) Și-apăi ce vreți să fiți, Andreea Esca? Greu, greu se ajunge acolo. („Nu, dragă, condu liniștit. Io mă fac Cătălin Radu Tănase, dacă-i pe alese. Mă, că sfătos ești!”) Doară de ce credeți că se întâmplă atâtea? Fură tinerii că n-au unde să lucre. Sau termină școala și se duc în Germania la muncă. Lucră pentru alții. („Păi nu îi trimit io, nu mai fi așa supărat. Eu vreau numa’ să ajung la destinație.”)

– Aici e bine dacă mă lăsați.

– Unșpe lei, domnișoară.

***
– Bună ziua, doamna Ioana!

– Bună ziua, doamna dispeceră! Puteți să-mi trimiteți un șofer mut, cu radio în română, fără dublă specializare de ”taximetrist-atotștiuitor”, care să mă ducă unde am nevoie? Pe Pata 37 cu III.

– Rămâneți.

 

Reclame

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ella spune:

    tare, stiu asta cu taximetristii atotstiutori, dar sunt convinsa ca in capul lor incearca sa se minta in felul asta, ca nu, ei nu au un job plictisitor, taximetria, ca uite ce conversatii interesante leaga ei cu tot felul de oameni..altfel ar da in depresia daca n-ar trancani tot timpul cu clientii. eu una ii compatimesc, iddea asta imi vine in cap, ca incearca sa-si omoare timpul. si-atunci sunt indulgenta, ii tolerez, ce-i drept nu mereu imi iese.

    dar nu mai bine faci tu scoala de soferi odata si-i dai in ma-sa pe toti?? 😛

    Apreciază

    1. nekta spune:

      ba daaa, ba daaaa! să-mi termin licența și m-apuc de șoferie!! 🙂

      Apreciază

  2. Paul Haiduc spune:

    deci asa bine am ras:)))se uita astia din birou la mine ca magaru’ la poarta alba:)))))(na, daca is pocaiti si nu se uita pe net ca netul ii al dracului:)))fereasca:)))nu ma pot opri:)))))

    Apreciază

Ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s