RECENZIE SILENT STRIKE & GOJIRA

Rupe lumea pagini din calendar și zic ăștia la TV că s-a dat startul verii, dar eu una sar din baltă-n baltă până la Boiler, unde umblă zvonul că s-ar fi mutat căldura. Încă se mai intră-n club cu ochelari de soare, deci am nimerit bine, aici chiar e sezon estival. Mă topesc multe grade cu plus jos în club și mă lipesc de oameni faini și de tot felul de la ușă pân’ la scenă. Vreau să ajung la unul singur, la ăla din față de tot, pe care abia dacă-l observ de atâtea mâini ridicate în semn de ”daaa, ne place ce faci”. De pe scări se vede o mulțime fascinată, din primul rând se vede un om fascinant care mă face mandră că sunt româncă. Nicio fiță, niciun moft, e cel mai sincer artist pe care l-am văzut. Silent Strike ar putea fi lejer brandul de țară. Zâmbește ca un copil la aplauze și ne urmărește cu interes cum ne mișcăm hipnotizați pe bucățile lui electronice. A pus ceva în muzică, cred că se cheamă pasiune, de nu ne mai oprim niciunul.

Când am strigat Silent Strike, Gojira a strigat în rând cu noi. Când Gojira a dat drumul setului, Silent Strike a aplaudat în rând cu noi. Asta se cheamă reciprocitate și respect între artiști. Pe Gojira îl știam mai nebun, dar nu mi-am imaginat că e atât de nebun. Și pentru că la Cluj se poartă nebunia, ne-a avut pe toți captivi acolo până noaptea târziu sau dimineața devreme, depinde cum percepi 5 AM.

Un început de vară mișto, un event care te lasă cu ”sechele”, o noapte de povestit nepoților.

________________________

articol scris pentru ClujLife ( http://www.clujlife.com/poze-gojira-silent-strike-boiler-club/) – 1 Iunie 2012

Reclame