IOANA

Mi s-a părut că m-am întâlnit cu mine. Azi, după votări. Am coborât scările și-am văzut-o. Era în fața mea. Dintr-o dată. Înaltă, intrată toată într-o salopetă de fâș, cu bocanci și șosete groase, cu o coadă dezordonată sub un fes cu cănac. Era Ioana în clasele primare. Trăgea după ea o sanie goală și părea să fie acolo, bine poziționată în filmul ei, spre deosebire de Nekta cea matură cu drept de vot și frică de ghețuș. A fost o întâlnire spontană. Nimic planificat. Destul cât să vină de-a dura un val de amintiri gata să-mi doboare ușa. Noroc c-am învârtit cheia de 3 ori înainte să plec.

Aș fi vrut să-i fac o poză, dar s-a mișcat repede. Ea spre stânga, eu spre dreapta, fiecare în călătoria ei. Nici n-a văzut c-am văzut-o. Pentru o secundă am vrut să o urmez, de curiozitate, să văd unde merge…dar un om mare mi-a zis odată să nu mă mai uit înspre trecut, că nu mă îndrept în direcția aia:)

 

Reclame